„Sala de sticlă” din clădirea Primăriei a fost neîncăpătoare ieri. Jucătorii CFR-ului au luat locurile consilierilor locali de la masa rotundă și au fost premiați de edilul Clujului.
Laudele nu se mai opresc la adresa celor care au adus eventul în Ardeal. Ieri, campionii au trecut pe la Primăria Cluj pentru a-și lua diplomele de merit. Îmbrăcați la costum, jucătorii CFR-ului au paralizat pentru o oră munca funcționarilor din Primărie. Toți s-au înghesuit să-i vadă pe viu pe fotbaliști, iar cei mai norocoși s-au ales cu autografe sau fotografii.
Emil Boc le-a oferit „ceferiștilor“ diplome de excelență și câte o plachetă cu însemnele municipalității și le-a mulțumit pentru reclama internațională pe care o fac orașului. „A fost un campionat cât o viață și o viață cât un campionat. Datorită vouă a mai apărut un oraș pe harta Champions League”, a declarat Boc, care i-a ridicat în slăvi și pe oficialii clujeni. „Mureșan este titanul din Ardeal. Are replică la orice, în timp ce Paszkany este un caz unic în istorie. A luat o echipă din «C» și a dus-o în Champions League”, a declarat Boc. Primarul a fost, la rândul său, recompensat de Iuliu Mureșan, care i-a oferit un tricou al campioanei, cel al vedetei argentiniene Christian Fabbiani. „Am răsturnat o ierarhie și am schimbat mentalități”, a afirmat Iuliu Mureșan, care a tăiat la final din tortul campionilor alături de Emil Boc și Cadu.
Mureșan „l-a înțepat“ pe Boc
Cu toate că echipa sa a fost premiată de primarul Clujului, Iuliu Mureșan nu a uitat răceala cu care edilul orașului i-a tratat la început pe cei de la CFR. „Este normal să fim apreciați de comunitate acum, când avem performanțe. S-a schimbat situația față de acum patru ani, când alții primeau bani, iar noi nu luam nimic. Au fost și multe frâne în calea noastră. Domnul Ștefan Ionescu, de la comisia de sport, trimitea la nesfârșit dosarele noastre înapoi pentru a nu primi bani. Aceste practici țin de mentalitate”, a declarat Mureșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER